Aeroportul Otopeni - O femeie a încercat să intre în România cu 1 kilogram de droguri în stomac (FOTO)

Autor: George Traicu
Publicat: 18-02-2022 14:09
Actualizat: 18-02-2022 14:17

O femeie care a înghițit 1 kilogram de droguri cu care voia să intre în România a fost prinsă pe aeroportul Otopeni. Este vorba despre o braziliancă venită din Elveția, notează mediafax.

Procurorii DIICOT au dispus, joi, reținerea pentru 24 de ore a unei femei cercetată pentru trafic internaţional de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare risc.

Pe 14 februarie, femeia din Brazilia, care venea cu avionul din Elveția, s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă și, în urma controalelor, dar și a analizelor de risc a fost bănuită că a înghițit droguri să le introducă în România.

Femeia a fost transportată la un spital unde, în perioada 15 - 17 februarie, „a eliminat cantitatea totală de aproximativ 1 kilogram de substanță vâscoasă ce conținea cocaină”, potrivit DIICOT.

Vineri, va fi prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.