Novak Djokovici se va duela cu Lorenzo Musetti în primul meci al liderului ATP din 2022

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 19-02-2022 15:35

Tenismanul sârb Novak Djokovici, locul 1 ATP, îl va întâlni pe italianul Lorenzo Musetti, locul 57 mondial, în primul său meci oficial din 2022, la turneul ATP de la Dubai, conform tragerii la sorţi de sâmbătă.

Djokovici, în vârstă de 34 ani, a câştigat de cinci ori trofeul la Dubai, dar nu a mai participat la nicio competiţie oficială din luna decembrie, potrivit news.ro.

Sportivul sârb a dorit să-şi apere titlul la Australian Open, desfăşurat în luna ianuarie, dar a fost expulzat din Australia deoarece nu este vaccinat împotriva Covid-19.

"Mă bucur că voi juca din nou luni. Tenisul îmi lipseşte după tot ce s-a întâmplat", a declarat Djokovici.