West Ham United, ţinută în şah pe teren propriu de Newcastle (1-1)

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 19-02-2022 18:08

Echipa West Ham United, aflată în cursa pentru calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, a obţinut doar o remiză pe teren propriu, scor 1-1, în compania formaţiei Newcastle, sâmbătă, într-un meci din etapa a 26-a a campionatului de fotbal al Angliei., potrivit Agerpres.

Londonezii au deschis scorul în minutul 32, prin Craig Dawson, însă Newcastle a restabilit egalitatea în finalul primei reprize, prin Joe Willock (45+1).

În repriza secundă, West Ham a încercat să obţină victoria, însă "ciocănarii" nu au mai putut face nimic în faţa defensivei bine organizate a oaspeţilor.

În urma acestui rezultat, West Ham United a rămas pe poziţia a cincea în Premier League, la un punct de Manchester United, ocupanta locului al patrulea, care va juca duminică în deplasare cu Leeds United.

Newcastle, care luptă pentru evitarea retrogradării, se află în prezent pe locul 17, la cinci puncte de "zona roşie" a clasamentului.