Allen Coliban îl torpilează pe Dacian Cioloș: 'Este un gest extrem din care trebuie să învăţăm şi să ne gândim'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 20-02-2022 15:25

Primarul municipiului Braşov, Allen Coliban, crede că, atunci când un preşedinte de partid nu mai are susţinere, poate face un pas în spate, dar consideră că existau foarte mulţi paşi până la demisie în cazul lui Dacian Cioloş.

Allen Coliban a fost întrebat, la Prima TV, dacă are ceva să îi reproşeze lui Dacian Cioloş pentru perioada cât a condus USR.

Citește și: Specialist în curling, Allen Coliban cântă prohodul USR: 'Ne va fi foarte greu sau imposibil să fim relevanţi în 2024'

“Am înţeles ca normal gestul lui de asumare şi în momentul în care nu mai ai susţinere poţi să iei în calcul să faci un pas în spate. Cred că existau foarte mulţi paşi până la demisie, pentru că eşti dator să deschizi dezbaterile pe statut şi toată lumea din interiorul partidului vorbeşte despre a îmbunătăţi ceea ce ce deja avem. Eşti dator să consulţi baza din interiorul partidului. Ai fost votat prin vot universal, asta înseamnă că ai cea mai mare reprezentativitate, nu poţi să renunţi la reprezentativitatea asta. Însă, a fost opţiunea lui Dacian. Mă bucur că în continuare suntem colegi şi că este europarlamentar şi că va ajuta partidul din postura aceasta. Pe de altă parte, este un gest extrem din care trebuie să învăţăm şi să ne gândim: ”Bun, acum cu situaţia actuală, avem nevoie de un reset, hai să facem resetul ăsta aşa cum trebuie!””, a afirmat Coliban.

Dacian Cioloş şi-a anunţat oficial, în 7 februarie, demisia din funcţia de preşedinte al USR, scrie news.ro.

"Atâta vreme cât nu am avut în Biroul Naţional susţinere pentru acest plan (n.r. - planul său de reformă în partid) am considerat firesc şi de bun simţ să îmi prezint demisia (...) Credinţa mea e că USR e în continuare o alternativă politică pe scena politică din România, o alternativă la extremism", afirma el. Cioloş a precizat că preşedinte interimar va fi Cătălin Drulă, dar şi că el nu va mai candida la funcţia de preşedinte al USR, la Congres.