Presiunea pe care Rusia o exercită asupra Ucrainei echivalează deja cu un atac, spune șeful diplomaţiei lituaniene

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 21-02-2022 13:39

Presiunea economică şi militară pe care Rusia o exercită asupra Ucrainei echivalează cu un atac, a declarat luni ministrul de externe al Lituaniei, Gabrielius Landsbergis, înaintea unei discuţii la Bruxelles cu omologii săi din UE despre criza ucraineană, relatează DPA.

Uniunea Europeană trebuie "să aibă o viziune foarte clară în legătură cu situaţia actuală, pentru că Ucraina este deja sub atac", a spus Landsbergis, făcând apel la blocul comunitar să ia în considerare impunerea de sancţiuni acum, şi nu doar să le pregătească pentru cazul în care ar avea loc o invazie, potrivit Agerpres.

Ca stat baltic, Lituania "se află în prima liniei a întregii situaţii", a mai afirmat el. La fel ca provocările economice uriaşe cu care se confruntă Ucraina, "trebuie să vă imaginaţi că ţara este înconjurată de o armată străină care ameninţă cu invazia", le-a spus Landsbergis jurnaliştilor în drumul spre reuniunea de la Bruxelles.

Şeful diplomaţiei lituaniene a mai declarat că anunţul conform căruia trupele ruse ar rămâne în Belarus, vecin al Lituaniei, a schimbat calculele privind securitatea pentru Europa şi NATO.

"Ce vedem este de fapt o ocupare foarte lentă a teritoriului şi statului belarus", a atras el atenţia.