Scandal sângeros pe un bulevard din Focșani. Un bărbat a fost înjunghiat

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 21-02-2022 18:20
Actualizat: 22-02-2022 07:12

Polițiștii din Vrancea au intervenit luni după-amiaza pentru aplanarea unui scandal care a izbucnit pe un bulevard din Focșani, în urma căruia un bărbat de 26 de ani a fost rănit cu un cuțit, anunță mediafax.

Potrivit IPJ Vrancea, scandalul, în care au fost implicate 6 persoane, a avut loc pe Bulevardul Gării din municipiul Focșani.

Din primele investigații efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale, a reieșit că un tânăr de 19 ani i-ar fi provocat leziuni cu un cuțit unui bărbat de 26 de ani, care a fost transportat la spital.

Persoanele identificate la fața locului, implicate în altercație, au fost duse la sediul Poliției Focșani pentru audieri.

Cercetările în acest caz continuă, fiind deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.