Suspendat cinci etape pentru agresiune, un jucător din NBA a devenit antrenor al echipei masculine universitare din Michigan

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 22-02-2022 08:55

Fostul jucător din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA) Juwan Howard, devenit antrenor al echipei masculine universitare din Michigan, a fost suspendat până la finalul sezonului universitar pentru că a lovit în plină figură un antrenor al echipei adverse după înfrângerea suferită, informează AFP, citat de Agerpres.

Conferinţa Big Ten, afiliată campionatului universitar NCAA şi care organizează campionatul în care joacă cele două echipe, a anunţat această sancţiune luni, afirmând că a fost luată după consultarea celor două universităţi.

"S-a convenit că a fost o violare manifestă a spiritului sportiv al Conferinţei Big Ten din partea antrenorului principal al echipei masculine de baschet Michigan, Juwan Howard", a anunţat Big Ten într-un comunicat dat publicităţii.

Howard, care a fost condamnat şi la o amendă de 40.000 dolari, va fi suspendat pentru următoarele cinci meciuri până la finalul sezonului.

El va fi autorizat să revină în competiţie pe 9 martie.

De asemenea, antrenorul principal al lui Wisconsin, Greg Gard, a primit o amendă de 10.000 dolari, dar nu a fost suspendat ca urmare a acestui incident.

Imediat după înfrângerea suferită de Michigan (63-77) a avut loc un schimb verbal între Juwan Howard şi antrenorul lui Wisconsin, Greg Gard, în locul tradiţionalei strângeri de mâini de după meci.

Rapid, cei doi au fost înconjuraţi de jucătorii şi tehnicienii celor două echipe, după ce Howard s-a apropiat de Gard şi l-a luat de guler. Secundul lui Gard, Joe Krabbenhoft, a intervenit şi el în scandal, alegându-se cu o palmă din partea lui Howard.

Acesta nu este primul incident de gen pentru Howard de la sosirea sa pe banca tehnică a echipei din Michigan în 2019. Anul trecut, el a fost expulzat după ce l-a agresat pe antrenorul echipei din Maryland, Mark Turgeon.

Desemnat anul trecut cel mai bun antrenor al sezonului 2021 pentru Conferinţa Big Ten, Howard a jucat 19 ani în NBA, câştigând de două ori titlul de campion în 2012 şi 2013 cu Miami Heat. El a avut şi o selecţie pentru meciul All-Star Game în 1996.