O femeie din Constanța a fost omorâtă în bătaie de chiriașul ei

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 22-02-2022 17:36
Actualizat: 22-02-2022 19:55

Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a omorât-o în bătaie pe femeia în locuinţa căreia stătea cu chirie, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Victima, în vârstă de 73 de ani, a fost lovită cu pumnii, suferind o dublă fractură de mandibulă şi un traumatism cranio-cerebral.

"Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că în noaptea de 19/20 februarie 2022, aproape de miezul nopţii, în locuinţa victimei din municipiul Constanţa, în care inculpatul locuia cu chirie, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în cursul unui conflict spontan, inculpatul a ucis-o pe victima G.P., în vârstă de 73 de ani, pe care a lovit-o de două ori, cu mare intensitate, cu pumnii în figură, astfel că i-a provocat o dublă fractură de mandibulă şi un traumatism cranio-cerebral, cu hemoragie subdurală, leziuni grave care au dus la moarte în scurt timp", se arată într-un comunicat de presă transmis de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

După ce a dispus reţinerea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor, procurorul de caz a propus arestarea preventivă pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost admisă de Tribunalul Constanţa.