Drepturi persoanelor care nu mai au cetăţenie română şi care au fost persecutate de către regimurile românești din motive etnice, adoptate de Guvern

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 23-02-2022 14:23

Guvernul a aprobat o hotărâre pentru completarea normelor de aplicare a ordonanţei nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, pentru a asigura toate soluţiile de natură practică necesare rezolvării problemelor cu care se confruntă această categorie de beneficiari, potrivit news.ro

Prin actul normativ adoptat miercuri, persoanele care, la data depunerii cererii, nu mai au cetăţenia română, indiferent de domiciliul acestora, primesc sprijin în furnizarea probelor cerute de lege pentru a dovedi că au fost supuse persecuţiilor din motive etnice, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Muncii.

Guvernul a stabilit ca astfel de situaţii să poată fi probate şi prin documente oficiale eliberate de organele competente din statul de reşedinţă, în cazul persoanelor cu domiciliul în străinătate, mai indică sursa citată.

În acest sens, Casa Naţională de Pensii Publice va încheia documente de cooperare internaţională cu autorităţi publice competente din alte state pentru a veni în sprijinul solicitanţilor în ceea ce priveşte documentele doveditoare ale persecuţiilor, documente necesare pentru stabilirea indemnizaţiei prevăzute de OG nr. 105/1999.