Primăria Constanţa - mesaj de solidaritate transmis oraşului-partener ucrainean Odesa

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 24-02-2022 13:25

Primăria municipiului Constanţa a transmis joi oraşului-partener ucrainean Odesa un mesaj de solidaritate în actuala situaţie de război provocată de atacul Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, potrivit Agerpres.

Conform unui comunicat de presă transmis de Primăria Constanţa, primarul Vergil Chiţac "a reiterat cu această ocazie solidaritatea municipalităţii cu partenerul său municipal din Ucraina şi a transmis disponibilitatea de sprijin, în limitele de competenţe pe care le are, faţă de Primăria municipiului Odesa şi locuitorii acestui oraş, ţinând cont de relaţiile vechi de peste trei decenii între cele două oraşe".

În 2021, cele două oraşe au celebrat, la Constanţa, împlinirea a 3 decenii de la semnarea Memorandumului de Intenţie privind cooperarea între oraşele înfrăţite Constanţa şi Odesa. Memorandumul a fost semnat la 3 aprilie 1991 şi prevede "aprofundarea relaţiilor bilaterale" şi "cooperarea de lungă durată în domeniile economic şi tehnico-ştiinţific, continuarea schimbului de colective artistice şi sportive, dezvoltarea schimburilor turistice, stagierea reciprocă a specialiştilor", pe baza "relaţiilor de prietenie şi culturale" stabilite anterior.

Cu această ocazie, primarii celor două municipii, Vergil Chiţac şi Gennadiy Trukhanov, au semnat o Declaraţie comună în care se exprimă sprijinul pentru continuarea şi consolidarea cooperării permanente între Constanţa şi Odesa, cu obiectivul de a facilita, prin schimburi de experienţă şi bune practici, "un viitor european comun pentru oraşele şi comunităţile celor două oraşe, pe baza standardelor şi principiilor europene asumate şi împărtăşite de România şi Ucraina".

"Evenimentele militare de astăzi, de pe teritoriul Ucrainei, contestă, testează şi limitează dorinţa cetăţenilor oraşului partener Odesa, a comunităţii locale şi a municipalităţii, de a construi 'un viitor european' pentru acest oraş şi pentru comunitatea acestuia, 'pe baza standardelor şi principiilor europene asumate şi împărtăşite de Ucraina'. În acest context, Primăria municipiului Constanţa îşi exprimă încă o dată solidaritatea cu oraşul-partener Odesa şi cu cetăţenii acestui oraş, precum şi, în general, cu Ucraina şi populaţia Ucrainei, solidaritate care are ca fundament aspiraţia noastră comună ireversibilă de a fi parte a unui model civilizaţional care răspunde pe deplin trecutului, nevoilor şi aspiraţiilor noastre", se mai spune în comunicat.