Avion militar prăbușit în Rusia: toți soldații din aeronavă au murit

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 24-02-2022 21:51

Armata rusă a raportat prăbușirea unei aeronave An-26 în regiunea Voronej din Rusia, iar  echipajul a murit, informează Interfax. Nu e specificat în presa rusă câți oameni erau la bord.

"Pe 24 februarie, o aeronavă An-26 a Forțelor Aerospațiale Ruse s-a prăbușit în regiunea Voronej în timpul unui zbor planificat pentru a transporta echipamente militare. Echipajul a murit", a declarat serviciul de presă al Districtului Militar de Vest.

Potrivit datelor preliminare, avionul a căzut din cauza defecțiunilor la echipamente.

Serviciul de presă a reținut că la locul accidentului a fost trimisă o comisie a Forțelor Aerospațiale pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului.

An-26 este un avion de transport militar. Echipajul este de obicei format din șase persoane. Lungimea aeronavei este de 24 de metri. Anvergura aripilor  e de 29 de metri. Viteza maximă a aeronavei este de 500 km/h.