Congresul SUA pregătește lovitura de baros pentru Rusia: excluderea din Consiliul de Securitate al ONU

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 25-02-2022 08:46
Actualizat: 25-02-2022 08:56

O rezoluție prin care se solicită excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU este tot mai populară în Congresul SUA și este susținută atât de către democrați, cât de și de către republicani.

Conform Axios, prin această rezoluție Congresul SUA va solicita ONU demararea imediată a procedurilor de excludere a Rusiei.

”Este un instrument diplomatic pe care îl avem pentru a crește presiunea și a crește izolarea.”, susține unul dintre cei care au inițiat rezoluția.

Rezoluția susține că invadarea Ucrainei de către Rusia și sprijinul republicilor separatiste „reprezintă o amenințare directă la adresa păcii și securității internaționale” și „contravine responsabilităților și obligațiilor sale ca membru permanent al Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite”.

Mai mulți membri și-au exprimat public sprijinul pentru idee, inclusiv deputatul Ann Wagner (R-Mo.), membrul adjunct al Comisiei pentru Afaceri Externe.