Principalele burse europene au deschis şedinţa de vineri pe creştere, după scăderile înregistrate joi, în ziua invadării Ucrainei de către Rusia

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 25-02-2022 10:40

Principalele burse europene au deschis şedinţa de vineri pe creştere, după scăderile înregistrate joi, în ziua invadării Ucrainei de către Rusia, informează AFP, citat de Agerpres.

După pierderile de aproximativ 4% înregistrate joi, Bursa de la Paris a crescut vineri dimineaţa cu 0,81%, cea de la Londra cu 1,11% iar cea de la Frankfurt înregistra un avans de 0,67%. La rândul său, indicele bursier pan-European STOXX 600 înregistra un avans de 0,8%, după ce în şedinţa precedentă a coborât la cel mai scăzut nivel de după luna mai 2021.

În paralel, acţiunile băncilor europene şi-au revenit şi ele, chiar dacă bancherii evaluează încă impactul sancţiunilor impuse Rusiei. Indicele care regrupează acţiunile băncilor europene afişa vineri dimineaţa o creştere de 1,3%, după o cădere de 8% joi.

Băncile europene cu cea mai mare expunere pe Rusia au fost cele care joi au avut cel mai mult de suferit, precum titlurile Raiffeisen Bank International, care au pierdut 23%, însă vineri dimineaţa erau în creştere cu 3,5%. La fel, acţiunile Societe Generale erau în creştere cu 1,6%, după ce joi au pierdut 12%.

Uniunea Europeană vrea să îngheţe activele ruseşti din blocul comunitar şi să oprească accesul băncilor ruseşti la pieţele financiare europene, în cadrul a ceea ce şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a descris drept "cel mai dur pachet de sancţiuni pe care l-am implementat vreodată".