Turnul Eiffel va fi luminat în culorile steagului ucrainean, în semn de solidaritate

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 25-02-2022 19:17

Turnul Eiffel va fi la rândul său luminat în culorile Ucrainei vineri, în semn de solidaritate cu suferinţa poporului ucrainean, gest simbol ce a fost făcut pe edificii din mai multe oraşe europene, transmite AFP.

Celebrul monument parizian, una dintre cele mai vizitate atracţii turistice din lume şi un simbol al Franţei, va fi luminat în culorile galben şi albastru vineri de la ora locală 18:00 (17:00 GMT) şi până la ora 00:30 (23:30 GMT). Acest gest se va repeta în următoarele două seri (inclusiv duminică), conform societăţii care are grijă de edificiul parizian (SETE), potrivit Agerpres.ro.

Acest gest simbolic a fost decis la solicitarea premierului socialist al Parisului Anne Hidalgo, "în susţinerea populaţiei ucrainene", se mai precizează în comunicatul emis de SETE.

Anne Hidalgo, candidată la preşedinţia Franţei, a decis deja de miercuri ca sediul primăriei să fie luminat în culorile galben-albastru, simultan cu Berlinul care a luat aceeaşi decizie, cu Poarta Brandenburg.

Alte edificii europene, precum clădirea primăriei din Sarajevo, monument istoric, sau Poarta Jubileului din Bruxelles, au fost luminate de asemenea în culorile Ucrainei.