Foto | Sute de timișoreni la un miting împotriva războiului din Ucraina, în centrul orașului

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 26-02-2022 19:12
Actualizat: 26-02-2022 20:12

Circa 300 de persoane au demonstrat, sâmbătă după-amiaza, în Piaţa Victoriei /Operei din Timişoara, împotriva invaziei Ucrainei de către trupele ruseşti.

Cei prezenţi au scandat "Slava Ucraina!".

"Am urmărit de la început conflictul şi am văzut inclusiv femeile ucrainence înarmate luptând alături de tovarăşii lor, sacrificându-se. Cred că toată lumea este convinsă şi realizează că este vorba despre apărarea democraţiei, că ne priveşte pe toţi soarta Ucrainei, că libertatea şi toate valorile democratice, toate drepturile noastre câştigate foarte greu sunt în pericol şi că solidaritatea cu Ucraina este singura soluţie", a declarat Simona Ionescu, preşedintele Asociaţiei SPICC din Timişoara, potrivit Agerpres.

Pe faţada Operei a fost proiectat drapelul Ucrainei, care odată cu înserarea se va vedea mult mai evident.

Cetăţenii se vor reîntâlni în zilele următoare, transmiţând un mesaj de susţinere pentru Ucraina.