Oficiali ucraineni, arestați pentru înaltă trădare: negociau pe ascuns cu rușii

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 28-02-2022 21:06

Un primar și alți oficiali ucraineni au fost arestați luni pentru „înaltă trădare”. Ei sunt bănuiți că au negociat cu armata rusă, potrivit guvernatorului provinciei.

Publicațiile Pravda și The Kyiv Independent au scris luni că primarul orașului ucrainean Pivdenne (regiunea Harkov), Oleksandr Briukhanov, a fost reținut în urma unei „operațiuni militare speciale”. A mai fost arestat, printre alții, șeful poliției din oraș. „Aviz celor care încă nu au înțeles că avem de dus un război și nu ne putem permite să negociem cu inamicul”, au spus autoritățile ucrainene.

Acuzațiile de înaltă trădare apare după ce Ucraina a revendicat duminică recucerirea Harkovului din mâinile armatei ruse.