Foto - Fenomen rar reușit de Putin: ultrașii din galeriile de fotbal, adversari în tribună, se implică voluntari în război

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 02-03-2022 12:40

E mobilizare generală printe ultrașii din galeriile de fotbal! Tot mai mulți suporteri se înrolează voluntar și luptă pentru Ucraina împotriva Rusiei.

Fanii se înrolează voluntar în acest război, mai ales că unii dintre ei vin din străinătate. Până în acest moment și-au anunțat prezența fani de la Dinamo Kiev, Slavia Praga, Banik Ostrava, Arsenal Kiev, FC Dnipro, Metalist Kharkiv, FC Vorskla Poltava.

Tinerii luptă în diverse regiuni ale Ucrainei, unde a fost nevoie de voluntari.

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a lansat un apel pentru toți cei care vor să se alăture cauzei, indiferent de pregătirea militară. Și procesul de înrolare a fost mult simplificat: civilii care vor să lupte nu mai au nevoie de vize la intrarea în țară. Oleksii Reznikov, ministrul ucrainean al Apărării: „Fac apel catre toţi cei pregătiţi să ia armele şi să se alăture forţelor de apărare. Am simplificat toate procedurile. Trebuie doar un paşaport - nimic altceva nu este necesar. Oferim arme tuturor celor pregătiţi să lupte contra inamicului.”