170 de locuri de cazare pentru refugiaţi, puse la dispoziţie în căminele unor colegii din Ploieşti

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 02-03-2022 12:39

Un număr de 170 de locuri de cazare pentru refugiaţii de război din Ucraina vor fi puse la dispoziţie în căminele a două colegii din municipiul Ploieşti, decizia fiind aprobată, miercuri, în cadrul unei şedinţe de îndată a Consiliului Local, potrivit Agerpres.

Astfel, aleşii au aprobat proiectul privind luarea unor măsuri în vederea sprijinirii refugiaţilor din Ucraina, constând în punerea la dispoziţia lor a 170 de locuri de cazare în căminele colegiilor "Spiru Haret" (110) şi "Virgil Madgearu" (60).

La acest moment, locurile respective sunt libere.

Conform deciziei CL, ele vor fi puse la dispoziţia refugiaţilor de război pentru 90 de zile cu posibilitatea de prelungire.

Punerea efectivă la dispoziţie a locurilor de cazare se va putea realiza după obţinerea avizelor consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ.