Vladimir Putin, frământat de sancțiunile Occidentului: liderul de la Kremlin caută soluții pentru salavarea afacerilor rusești

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 02-03-2022 14:34

Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei, iar Occidentul a răspuns ferm: sprijin logistic pentru Kiev și sancțiuni economice drastice impuse Moscovei. Occidentul, reprezentat de UE și SUA, discută deja de al patrulea val de sancțiuni, care îi vizează în primul rând pe oligarhii ruși apropiați de președintele rus.

În acest context tensionat, cu oameni de stradă în Rusia și principalele țări europene care se opun invaziei rusești, președintele Vladimir Putin s-a întâlnit cu președintele Uniunii Industriașilor și Antreprenorilor din Rusia, Alexander Shokhin, și a discutat despre minimizarea sancţiunilor pentru afacerile ruseşti, informează administrația prezidențială a Rusiei.

Vezi și: Economia Rusiei, grav afectată: este a treia zi în care bursa de la Moscova este închisă

„În continuarea discuției începute în urmă cu o săptămână la o întâlnire dintre Vladimir Putin și reprezentanții marilor afaceri, precum și la o întâlnire cu președintele pe probleme economice, a avut loc o conversație amănunțită privind minimizarea consecințelor sancțiunilor pentru cele mai mari companii rusești”, se spune în mesajul administrației prezidențiale rusești.

Vezi și: Statul Major din Ucraina închide transportul maritim din Marea Neagră: rușii amenință vasele civile .