Fostul preşedinte peruvian Alberto Fujimori a fost transportat de urgenţă la spital pentru probleme cardiace

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 04-03-2022 00:13

Fostul preşedinte peruvian Alberto Fujimori, în vârstă de 83 de ani, care execută o pedeapsă cu închisoarea de 25 de ani, a fost transportat de urgenţă la spital, joi, pentru probleme cardiace, a declarat pentru AFP medicul său personal, relatează AFP.

''S-a decompensat în această dimineaţă şi a început să aibă o fibrilaţie atrială cu o aritmie mare, ceea ce ne-a determinat să-l transportăm la un centru de sănătate'' aflat în imediata apropiere a închisorii unde execută o pedeapsă pentru corupţie şi crime împotriva umanităţii', a declarat Alejandro Aguinaga, subliniind că starea lui Fujimori a fost de atunci ''stabilizată''.

Potrivit medicului, fostul preşedinte (1990-2000) suferă din 2018 de fibrilaţie atrială pentru care a fost operat în octombrie, potrivit Agerpres.ro.

Fiica lui, Keiko Fujimori, candidată în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2011, 2016 şi 2021, a declarat atunci că una dintre arterele inimii tatălui ei era ''înfundată în proporţie de 70%''.

Închis din 2007, Alberto Fujimori are probleme de sănătate recurente. Familia sa a cerut în repetate rânduri, fără succes, eliberarea sa din motive de sănătate.