Polițiștii din Gorj caută un băiat în vârstă de 10 ani, din Ciuperceni, care a fost dat dispărut de familie

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 04-03-2022 16:28
Actualizat: 04-03-2022 22:28

Update

Copilul de zece ani dispărut într-o pădure din Gorj, a fost găsit, vineri seară, de un voluntar, la 9 kilometri de locul unde a dispărut de lângă mama sa. Operaţiunea de căutare a băiatului care suferă de autism a fost dificilă, el neputând fi strigat şi neconştientizând pericolele, conform news.ro.

”Speriat, dezorientat şi tremurând de frig. Aşa l-a găsit un voluntar, din Motru, pe Alex, minorul care se pierduse în pădurea din Ciuperceni. Părinţii ne-au spus că pe minor, fiind un copil cu nevoi speciale (autism – n.r.), îl sperie zgomotele, astfel că nu era o idee bună să îl strigam, în speranţa că ne va auzi şi se va îndrepta către noi. Soluţia a fost să străbatem pădurea în lung şi-n lat, încrezători că vom da de urmă minorului”, au transmis, vineri seară, reprezentanţii IPJ Gorj.

Potrivit acestora, părinţii copilului au precizat că acesta nu conştientizează pericolele, nu are frică de animale, întuneric sau apă.

”Ne puteam aştepta la ce era mai rău, dacă nu îl găseam în scurt timp, deoarece se lăsase deja întunericul de câteva ore bune. Astăzi s-a evitat o tragedie, prin aceea că un copil a scăpat nevătămat dintr-o întâmplare care îi putea fi fatală. Minorul a fost găsit de domnul Cristi, un voluntar din Motru, la aproximativ 9 km de locul dispariţiei, respectiv în zona satului Olteanu şi a fost încredinţat părinţilor, întorcându-se în sânul familiei”, au mai transmis poliţiştii din Gorj.

La operaţiune de salvare au participat peste 100 de voluntari, reprezentanţi ai ISU, IJJ, SDN, Salvamont, echipei de off-road, reprezentanţilor Asociaţiei de vânătoare, Direcţiei Silvice, Poliţiei Locale Motru şi autorităţilor publice locale.

Știrea inițială

Poliţiştii caută, vineri după-amiaza, un băiat în vârstă de 10 ani, din comuna Ciuperceni, satul Vârtop, care a dispărut de lânga mama sa în timp ce se juca la marginea unei păduri, au informat reprezentanţii IPJ Gorj.

Potrivit IPJ, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112, cu privire la faptul că numitul Ciotârlă Alexandru, în vârstă de 10 ani, din comuna Ciuperceni, satul Vârtop, în jurul orei 14,30, în timp ce se afla la marginea unei păduri din localitate, împreună cu mama sa, s-ar fi jucat prin împrejurimi şi ar fi dispărut.

La data dispariţiei, minorul era îmbrăcat cu o geacă albastră în carouri şi pantaloni de culoare maro, potrivit Agerpres.

Semnalmente: înălţime aproximativă de 1,45 m, păr şaten, ochi albaştri, constituţie atletică.

"În momentul de faţă se acţionează în teren cu efective mărite pentru identificarea minorului", au transmis reprezentanţii IPJ.