Pravda: Volodimir Zelenski ar fi fugit în Polonia/ UPDATE: Președintele ucrainean răspunde cu un video din biroul prezidențial

Autor: Radu Pop
Publicat: 04-03-2022 17:01
Actualizat: 04-03-2022 23:28

Publicația Pravda, fostul oficios al comuniștilor ruși, difuzează, vineri, în ediția în limba engleză, o știre potrivit căreia președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, ar fi fugit în Polonia.

Informația este atribuită președintelui Dumei de Stat ruse, Viaceslav Volodin, care ar fi anunțat pe canalul său de Telegram că președintele ucrainean a plecat din țară, fiind evacuat în Polonia, stat membru NATO.

Publicația rusă precizează că ucrainenii nu au comentat încă informațiile.

Pe de altă parte, americanii s-au oferit recent să-l evacueze pe Zelenski din Kiev, însă liderul ucrainean a refuzat oferta.

UPDATE: Câteva ore însă mai târziu minciuna rusă a ieșit la iveală. Președintele Volodimir Zelenski a ținut să dezmintp informația și a postat un video cu el din biroul prezidențial din Kiev.

View this post on Instagram

A post shared by stiripesurse.ro (@stiripesurse)