Vicepreşedintele Comisiei Europene forțează nota în interiorul CE: 'Vrem Ucraina în UE cât mai repede posibil'

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 04-03-2022 22:41

"Vrem Ucraina în interiorul Uniunii Europene cât mai repede posibil", a declarat vineri Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut o integrare "fără întârziere" a ţării sale în UE, potrivit AFP, anunță Agerpres.

La nouă zile de la începutul invaziei ruse, este "important să le oferim asigurări (ucrainenilor): îi vedem în viitor în interiorul UE, la masa europeană", a insistat Sefcovic la Arles, în sudul Franţei, unde se reunesc vineri cei 27 de miniştri ai afacerilor europene din blocul comunitar.

Însă, într-o primă etapă, "trebuie să ne concentrăm pe ce este cel mai important: să ajutăm Ucraina în lupta sa împotriva inamicului săi să îi oferim toată asistenţa posibilă", a adăugat el.

Marţi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut integrarea "fără întârziere" a ţării sale în UE, făcând apel la europeni "să arate că sunt alături de Ucraina".

Uniunea Europeană "va fi mult mai puternică având Ucraina în interiorul său (...) Fără dvs., Ucraina ar fi singură", a declarat el prin videoconferinţă într-o intervenţie în Parlamentul European, reunit la Bruxelles într-o sesiune extraordinară.

"Ne luptăm pentru supravieţuirea noastră (...), dar ne luptăm de asemenea pentru a fi membri egali în drepturi ai Europei (...) Prin urmare, arătaţi că sunteţi alături de noi, arătaţi că nu ne abandonaţi şi că sunteţi cu adevărat europeni", a pledat el, în ovaţiile eurodeputaţilor.

"Trebuie să avem o solidaritate imediată cu Ucraina", "este urgent acest lucru", iar asta înseamnă sancţiuni împotriva Rusiei şi o "solidaritate directă" cu Kievul pe plan umanitar şi militar, a comentat vineri secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clément Beaune, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Integrarea Ucrainei în UE înseamnă "un semnal, o perspectivă, care oricum va dura mai mulţi ani", a spus el într-o conferinţă de presă.

"Nu suntem încă la capătul acestei discuţii. Toată lumea (miniştrii prezenţi la Arles - n.r.) a spus că trebuie luate în considerare diferitele opţiuni. Există nuanţe în sensibilităţi, în expresii", a adăugat Beaune.

Nu există nicio procedură de integrare rapidă ca atare, iar aderarea la UE este un proces lung, care presupuse apropierea legislaţiei ţării candidate de dreptul european. De asemenea, este nevoie de negocieri complexe pe numeroase subiecte şi criterii dificil de respectat de o ţară aflată în război, cum ar fi stabilitatea politică şi o economie de piaţă viabilă.