Nivelul radiațiilor nucleare din Republica Moldova nu a crescut după incidentul de la centrala Zaporijie

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 05-03-2022 14:03

În Republica Moldova nu au fost înregistrate creşteri ale nivelului de radiaţii şi nu există pericol pentru populaţie după incendiul de la centrala atomică ucraineană din Zaporijie, a anunţat vineri preşedinta Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

''Datele de la Ministerul Mediului arată că nivelul de radiaţie din Republica Moldova nu înregistrează nicio creştere'', a precizat Maia Sandu.

''De asemenea, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică anunţă că nivelul de radiaţie în zonă este normal şi continuă să-l monitorizeze'', a adăugat ea.

''Vom continua să monitorizăm nivelul de radiaţii şi să informăm periodic dacă vor interveni schimbări în fondul radioactiv. Facem apel la calm şi vă rugăm să va informaţi exclusiv din surse verificate'', a mai menţionat preşedinta Republicii Moldova.

Conform Kievului, centrala atomoelectrică de la Zaporijie a fost lovită în cursul nopţii de obuze trase de trupele ruse, care în cele din urmă au preluat controlul asupra ei. Conform Moscovei, trupele sale controlau zona încă din 28 februarie şi sabotori ucraineni au lansat în noaptea de joi spre vineri un atac într-o acţiune de provocare.

Un incendiu s-a declanşat în clădiri anexe ale centralei. Organismul ucrainean însărcinat cu securitatea nucleară a anunţat că incendiul a afectat un laborator şi o clădire pentru formare profesională, a fost stins şi nu a fost detectată nicio scurgere radioactivă.

Citește și: Ministru ucrainean: dacă explodează centrala de la Zaporojie va fi de 10 ori mai puternică decât Cernobîl .