Binele de știut: 40 de copii orfani și 9 adulți ucraineni au ajuns la Valea Plopului, la așezământul părintelui Nicolae Tănase

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 04-03-2022 21:27
Actualizat: 04-03-2022 22:13

Războiul din Ucraina aduce cu sine cea mai mare criză umanitară apărută după al Doilea Război Mondial! ONU estimează că peste 5 milioane de ucraineni își vor părăsi țara, din cauza confruntărilor armate. Până acum, în numai 8 zile de la debutul războiului, un milion de ucraineni, cei mai mulți femei și copii, au plecat din calea rachetelor ruse.

În tot acest context, 40 de copii dintr-un orfelinat de lângă Odessa, aflat aproape de granița cu România, au ajuns la așezământul social înființat de părintele Nicolae Tănase, la Valea Plopului, în județul Prahova. Alături de cei 40 de copii au ajuns și 9 adulți, cei care se ocupă de îngrijirea acestora.

Părintele Nicolae Tănase a precizat, în exclusivitate pentru STIRIPESURSE.RO, că numărul copiilor orfani aduși din Ucraina va continua să crească

”O să mai aducă până la 200. Atât avem spațiu pus la punct. Mai avem, dar nu e decent. Avem baie, apă caldă, mâncare. E o problemă grea cu dialogul, dar vorbim că mai vine un translator, dar vorbim pe telefon cu români.

Problema e că copii trebuie să își revină, că au venit cu ”împușcături după ei. Sunt speriați, dar s-au integrat cu copiii noștri. Vremea este frumoasă, au încercat să se acomodeze, să vadă unde se află.”, a spus preotul Nicolae Tănase.

Între cei 40 de copii, două fete au 17, respectiv 18 ani, în timp ce restul au sub 12 ani, cei mai mulți fiind de 4-5 ani. Inițial, cei 40 de copii și îngrijitorii lor au fost duși la orfelinatul din Băicoi, apoi au fost relocați la așezământul de la Valea Plopului. Toate cheltuielile sunt asigurate de către părintele Nicolae Tănase prin asociația Pro-Vita, care este ”tată” pentru alți aproape 300 de copii români.