SUA au autorizat un zbor charter spre Moscova. Un oficial vorbește despre o 'excepție specială'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 05-03-2022 22:16

Statele Unite ale Americii au autorizat un zbor charter contractat de guvernul Rusiei pentru a-i repatria pe diplomaţii ruşi de la Organizaţia Naţiunilor Unite care au fost expulzaţi recent pentru abuz de privilegii de reşedinţă, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, relatează Reuters.

"Această excepţie specială a fost făcută în conformitate cu reglementările federale pentru a ne asigura că personalul misiunii ruse şi familiile acestora au plecat până la data la care primisem instrucţiuni" că trebuie să o facă, a declarat purtătorul de cuvânt menţionat.