Presa din Rusia - Ucraina pregătea bomba nucleară la centrala Zaporodjie: în câteva luni le aveau pregătite

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 06-03-2022 08:50

Agențiile de presă din Rusia, TASS și RIA Novostni, anunță la unison faptul că trupele rusești, care au pătruns în centrala nucleară de la Zaporodjie, au găsit planuri ale Ucrainei prin care se urmărea crearea unei bombe atomice. Conform acestor planuri, ucrainenii erau foarte aproape de a definitiva aceste rachete și în câteva luni ar fi deținut arsenal nuclear.

„Potrivit concluziilor experților, regimul de la Kiev era extrem de aproape de a construi un dispozitiv exploziv nuclear pe bază de plutoniu, datorită obținerii sale din combustibil nuclear uzat depozitat pe teritoriul țării. Specialiștii ucraineni ar fi putut realiza un astfel de dispozitiv în decurs de câteva luni. ", spun surse din agențiile de informații ale Rusiei, pentru TASS.

”În special, s-au obținut rezultate semnificative în domeniul modelării reacțiilor nucleare în lanț, al divizării izotopilor materialelor de fisiune precum și în sfera cercetării și metalurgiei materialelor nucleare”, a precizat sursa.

Recent, la Conferința de securitate de la München, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a dat instrucțiuni Ministerului de Externe să convoace un summit al semnatarilor Memorandumului de la Budapesta. Potrivit acestuia, dacă Ucrainei nu i s-ar oferi garanții de securitate, atunci memorandumul ar fi fost nul, iar Ucraina ar fi trecut la înarmarea nucleară.

Memorandumul de la Budapesta a fost semnat de liderii Rusiei, Ucrainei, Regatului Unit și SUA la 5 decembrie 1994. Conform acestui document,  Ucraina a eliminat arsenalul nuclear, în timp ce Rusia, SUA și Marea Britanie au garantat securitatea țării.