Vicepremierul britanic Dominic Raab: 'Conflictul din Ucraina ar putea dura luni de zile, dacă nu chiar ani'

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 06-03-2022 13:38

Conflictul din Ucraina ar putea dura luni de zile, dacă nu chiar ani, a declarat duminică vicepremierul britanic Dominic Raab, care a adăugat că aliaţii internaţionali vor trebui să dea dovadă de "rezistenţă strategică" pentru a se asigura că preşedintele rus Vladimir Putin va da greş, transmite Reuters.

"Misiunea noastră împreună cu aliaţii noştri este să ne asigurăm că Putin eşuează în Ucraina, şi aceasta va lua ceva timp - vorbim de luni de zile, dacă nu chiar ani - şi prin urmare trebuie să dăm dovadă de rezistenţă strategică, deoarece acest (conflict) nu se va termina în câteva zile", a declarat vicepremierul britanic la postul de televiziune Sky News, potrivit Agerpres.ro.