Incepand cu luna aprilie aproximativ 235.000 copii dezavantajati vor primi tichetul (cardul) electronic educational de 500 lei/an scolar

Autor: Corespondent Diaspora
Publicat: 07-03-2022 09:51

Incepand cu luna aprilie circa 235.000 copii dezavantajati vor primi tichetul (cardul) electronic educational de 500 lei / an scolar. Tichetul va fi incarcat atat pentru anul scolar in curs cat si in anul scolar 2022-2023. Este vorba despre elevi din toate judetele tarii, aflati in cel mai mare risc de abandon scolar, identificati deja de Ministerul Educatiei.
-
Programul Operational Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, pe care îl coordonez in cadrul MIPE, sprijină, astfel, accesul la resurse de baza de care acești copii au nevoie pentru a putea fi prezenți la ore, scrie pe pagina de socializare Roxana Manzatu, Secretar de Stat in cadrul MIPE.
Cardul va putea fi utilizat la magazinele afiliate si doar pentru produse educationale prevazute in OUG 133/2020: materiale şcolare - rechizite necesare frecventării şcolii - articole de papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane şi alte articole necesare în şcoli şi grădiniţe, precum şi articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei.
-
Proiectul national este implementat de Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene in parteneriat cu Ministerul Educatiei, Inspectoratele scolare si, desigur, scolile din comunitati, carora le multumesc pentru implicare inca din etapa cheie de identificare a copiilor eligibili pentru acest ajutor punctual, mai mentioneaza aceasta in postare.