Preşedintele Putin anunţă că nu va trimite recruţi şi rezervişti în Ucraina

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 08-03-2022 06:16

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat luni că nu va trimite recruţi sau rezervişti să lupte în Ucraina, asigurând că ofensiva este realizată de profesionişti care îndeplinesc obiectivele stabilite, transmite AFP preluat de agerpres.

"Vreau să subliniez faptul că soldaţii care efectuează serviciul militar nu participă şi nu vor participa la lupte. De asemenea, nu va exista nicio recrutare suplimentară a rezerviştilor", a afirmat preşedintele Putin într-un discurs televizat, cu ocazia sărbătoririi zilei internaţionale a femeii, pe 8 martie.

"Obiectivele stabilite sunt implementate doar de militari profesionişti. Sunt sigur că ei asigură în mod eficient securitatea şi pacea poporului rus", a continuat liderul de la Kremlin.