Preşedintele Finlandei anunţă că va discuta la telefon cu Vladimir Putin

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 10-03-2022 14:13

Preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, a declarat vineri, după o întâlnire cu parlamentarii, că va discuta vineri la telefon cu preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit Reuters.

Niinisto nu a vrut să spună ce îi va transmite lui Putin, a cărui invazie asupra Ucrainei a făcut peste două milioane de refugiaţi în două săptămâni, potrivit Agerpres.

El a precizat că parlamentul finlandez analizează în prezent diverse opţiuni pentru întărirea securităţii naţionale.

Finlanda nu este membră a NATO, însă majoritatea opiniei publice a devenit favorabilă unei aderări la Alianţă, în contextul atacului Rusiei asupra Ucrainei.

Finlanda este unul dintre cele mai estici membri ai Spaţiului Schengen de liberă circulaţie şi are o graniţă de 1.340 de km cu Rusia.