Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de joi: Tranzacţiile au depăşit 106 milioane de lei

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 10-03-2022 22:55

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de joi, cu o valoare a tranzacţiilor de 106,35 milioane de lei (21,49 milioane de euro).

La finalul şedinţei de tranzacţionare, indicele principal BET s-a depreciat cu 0,50% şi a ajuns la 11.921,85 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat o scădere cu 0,55%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 0,41%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,60%, potrivit Agerpres.ro.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,36%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,55%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a pierdut 1,65%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, cu 17,004 milioane de lei, urmate de cele ale BRD - Groupe Societe Generale, care au generat schimburi în valoare de 10,654 milioane de lei, şi de titlurile OMV Petrom (7,836 milioane de lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile UCM Reşiţa, care s-au apreciat cu 15%, urmate de cele ale Romcab (+13,77%) şi Chimcomplex Borzeşti (+11,24%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile STK Emergent (-8,47%), Artego (-7,26%) şi Socep (-6,52%).