Familia lui Maradona cere în justiţie dreptate pentru moartea fostului star şi clarificarea moştenirii

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 11-03-2022 11:44

O parte a familiei fostului star argentinian Diego Armando Maradona a cerut, joi, în justiţie, să cunoască adevărul despre circumstanţele în care a murit fostul fotbalist, în noiembrie 2020, la vârsta de 60 de ani, şi a cerut clarificarea problemelor legate de moştenire, informează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Într-un comunicat dat publicităţii, fosta soţie a lui Maradona, Claudia Villafane, şi fiicele sale Gianinna şi Dalma Maradona, precum şi fosta sa parteneră Veronica Ojeda şi fiul acesteia Diego Fernando Maradona s-au prezentat drept moştenitorii fostului idol argentinian şi au cerut investigarea condiţiilor în care a murit acesta.

Această solicitare a intervenit după ce Parchetul a cerut anchetarea a nouă persoane din anturajul lui Maradona care l-ar fi manipulat psihic pe acesta în ultimele zile ale vieţii sale, administrându-i medicamente, alcool şi droguri pentru a-şi însuşi din bunurile sale şi pentru beneficii economice.

Persoanele inculpate sunt neurochirurgul Leopoldo Luque, psihiatra Agustina Cosachov, psihologul Carlos Diaz, medicului coordonator al internării la domiciliu, Nancy Forlini, coordonatorul infirmierilor Mariano Perroni, infirmierii Ricardo Omar Almiron şi Dahiana Gisela Madrid şi medicul generalist Pedro Di Spagna.

Maradona, care suferea de probleme cu rinichii, ficatul şi inima, a murit la 60 de ani în urma unui infarct, pe 25 noiembrie 2020, la doar câteva săptămâni după o operaţie pe creier, pentru îndepărtarea unui cheag de sânge. Autopsia fostului campion mondial a determinat că decesul a intervenit ca urmare ''a unui edem pulmonar acut secundar şi a unei insuficienţe cardiace cronice exacerbate". La inimă s-a descoperit că suferea de o cardiomiopatie dilatată.