Goldman Sachs spune că omenirea se află în cel mai periculos moment din ultimii 13 ani

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 11-03-2022 22:30

Condiţiile financiare pe plan global sunt la cel mai dificil nivel din mai 2009, conform unui index realizat de banca americană de investiţii Goldman Sachs, un posibil semn al unei încetiniri a economiei mondiale, transmite Reuters.

Indexul a urcat acum la 100,92 puncte, cu 130 puncte de bază mai strâns faţă de nivelul de dinaintea invadării Ucrainei de către Rusia, pe 24 februarie, scrie agerpres.ro.

Condiţiile financiare pe pieţele emergente sunt la cel mai dificil nivel din decembrie 2008, la 102,47 puncte, iar în Rusia la cel mai redus nivel, 128,83 puncte.

Pentru realizarea indicelui, Goldman Sachs analizează ratele de schimb, evoluţiile instrumentelor de capital propriu şi ale costurilor de împrumut.

În trecut, o înăsprire a condiţiilor financiare pe plan global de 100 puncte de bază afectează creşterea economiei cu un punct procentual în anul următor.

Şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat că îşi va reduce previziunile privind creşterea globală luna viitoare din cauza războiului din Ucraina.