Atenție, imagini șocante: Momentul în care tancurile rusești sunt prinse în ambuscadă, pe drumul spre Kiev

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 12-03-2022 13:36
Actualizat: 13-03-2022 10:39

O mare coloană militară rusă este parţial dispersată la nord de Kiev, potrivit serviciilor secrete britanice, citate sâmbătă de DPA.

"Aceasta este probabil în sprijinul unei încercări ruse de a încercui oraşul (Kiev). Ar putea fi de asemenea o încercare a Rusiei de a-şi reduce vulnerabilitatea la contraatacurile ucrainene, având un bilanţ semnificativ pentru forţele ruse", a declarat Ministerul Apărării britanic într-o postare pe Twitter.

În timp ce luptele continuau la nord-vest de Kiev, cea mai mare parte a forţelor terestre ruse se află acum la aproximativ 25 de kilometri de centrul oraşului, a adăugat ministerul, scrie agerpres.ro.

În plus, oraşele Harkov, Cernihiv, Sumî şi Mariupol rămân încercuite în timp ce continuă să sufere bombardamente grele ruseşti.

Ucraina la rândul său a raportat reînnoirea luptelor şi bombardamentelor vineri noapte.

"Forţele de ocupaţie au bombardat spitale şi internate noaptea cu foc nediscriminatoriu, haotic", a declarat guvernatorul regiunii sudice ucrainene Mikolaiv, Vitali Kim.

Două persoane au fost rănite. El a mai spus, citat de DPA, că atacatorii şi-au schimbat tactica şi se ascund în sate printre clădiri civile. "Acum nu mai există reguli, îi vom zdrobi", a declarat guvernatorul.