Florin Cîțu le taie avântul celor care vor interzicerea exporturilor: vrem să pornim un război comercial?

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 16-03-2022 11:40

Președintele PNL, Florin Cîțu, susține că România nu-și permite să oprească exporturile pe anumite segmente pentru că vor exista consecințe și alte țări vor opri exporturile, iar asta va conduce la un război comercial.

”Nu văd o astfel de măsură să ajute România. Noi exportăm ceva, alte țări exportă altceva și noi depindem de acele importuri. Dacă noi zicem că nu vom mai exporta ceva, atunci și alte țări vor spune că stopează exporturile. Ce facem, începem un război comercial?”, a spus Florin Cîțu.

Reacția lui Florin Cîțu vine după ce mai mulți întreprinzători privați s-au plâns că nu mai găsesc materii prime și au cerut oprirea exporturilor de lemn din România.