Cetatea Făgăraş, în ultima etapă a restaurării, fiind construit al doilea pod, la intrarea principală - Cetatea rămâne deschisă turiştilor pe durata lucrărilor

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 16-03-2022 12:53

Ultima etapă a restaurării Cetăţii Făgăraş a început, fiind făcute lucrări pentru construirea celui de-al doilea pod, la intrarea principală. Acesta va avea o parte mobilă, care se va ridica. Monumentul istoric rămâne deschis pentru turişti pe durata lucrărilor, potrivit news.ro.

Cel de-al doilea pod al Cetăţii Făgăraş se află la intrarea principală a monumentului istoric. Acesta va fi construit din lemn şi va avea o lungime de 50 de metri, cu o parte mobilă care se va ridica, la fel cum se întâmpla în secolul al XVII-lea.

"Ne apropiem de final cu proiectul de restaurare a Cetăţii. Acum suntem chiar la realizarea podului ridicător de pe latura de est, pe care îl vom integra într-un ceremonial împreună cu garda cetăţii. Deşi se lucrează, accesul turiştilor este permis de marţi până duminică între orele 8.00 – 17.00, neexistând niciun risc din cauza lucrărilor. Până în prezent, au fost restaurate cele două ziduri de apărare ale cetăţii şi s-a amenajat drumul de strajă între acestea, iar între zid şi şanţul de apărare s-au realizat alei pietonale, împreună cu zona de belvedere", a afirmat Elena Băjenaru, directorul Muzeului Ţării Făgăraşului, citată într-un comunicat de presă transmis de Primăria Făgăraş.

Potrivit sursei citate, la fostele grajduri princiare au fost amenajete spaţiile care vor fi destinate atelierelor de creaţie, unde se vor desfăşura activităţi atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. La demisol s-au realizat spaţii pentru depozitarea pieselor de patrimoniu.

"S-a restaurat şi bastionul Szabo, unde vom avea o expoziţie dedicată gărzii cetăţii; vor fi expuse armuri, echipamente, arme. Să nu uităm de primul pod realizat, pe latura de nord, chiar în dreptul porţii istorice. În curtea interioară au fost restaurate ancadramentele, tot ce înseamnă piatră. Şi, bineînţeles, a fost schimbat în totalitate acoperişul cetăţii – poate una dintre cele mai importante lucrări care a avut loc", a arătat Elena Băjenaru.

Lucrările pentru consolidarea, restaurarea şi conservarea unuia dintre cele mai importante monumente din România au început în luna mai a anului 2020, fiind finanţate cu fonduri europene. Construirea a două poduri din lemn, dintre care unul mobil, reprezintă principala modificare ce vizează completarea aspectului de castel fortificat din perioada de glorie a secolului al XVII-lea.