VIDEO Klaus Iohannis, schimb de replici cu premierul Moldovei: 'Acum, circumstanțele sunt foarte proaste, dar faptul că vă întâlnesc e un lucru foarte bun'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 16-03-2022 16:56
Actualizat: 16-03-2022 18:15

Președintele Klaus Iohannis efectuează, miercuri după-amiază, o vizită în Chișinău, unde are o întrevedere cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. La Chișinău, Iohannis a mers și cu premierul Nicolae Ciucă. Cei doi au fost primiți de omoloagele lor, Maia Sandu, președintele Moldovei, respectiv Natalia Gavrilița, premierul Moldovei.

Când au ajuns la reședința prezidențială, Gavrilița i-a transmis lui Iohannis că îi pare rău că vizita are loc în actualele circumstanțe.

”Natalia Gavrilița: Domnule președinte, ne pare rău că vă primim în asemenea circumstanțe.

Klaus Iohannis: Acum, circumstanțele sunt foarte proaste, dar faptul că vă întâlnesc e un lucru foarte bun.”

Cei doi şefi de stat au programate convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, la finalul cărora vor susţine declaraţii de presă comune.

Din delegaţia României face parte şi ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.