Video | Singurul jurnalist străin care relatează, din mijlocul armatei ruse, despre războiul din Ucraina: Victoria continuă să se răspândească

Autor: Remus Vlad
Publicat: 17-03-2022 05:31

În războiul hibrid dintre bătăliile sângeroase pe aer, uscat și pe mare, precum și în rețelele de socializare și media, veteranul reporter de război al rețelei chineze Phoenix TV, Lu Yuguang, este singurul jurnalist internațional acceptat să însoţească trupele ruse în lupte, anunță romaniatv.net.

Purtând o vestă antiglonț și o cască, reporterul chinez însoțește forțele ruse în timp ce avansează dinspre sud-est, el fiind filmat printre tancuri și soldați. „Sunt în prima linie în Mariupol”, spune el la cameră, cu microfonul în mână. După aceea, Lu Yuguang intervievează un soldat rus care îi spune că „nu este nervos” din cauza luptelor, pentru că are o experienţă de opt ani pe câmpul de bătălie.

La începutul războiului, Moscova a avertizat că sancțiunile împotriva jurnaliștilor pentru răspândirea de „știri false” despre invazie vor fi înăsprite, determinând o avalanșă de corespondenţi străini să părăsească țara.

Astfel, Lu pare să fi obținut acces exclusiv la versiunea rusă a conflictului. De altfel, pe 2 martie, a obținut un interviu cu liderul autoproclamatei republici Donețk, pro-rusul Denis Pușilin. „Cu ajutorul forțelor ruse, miliția ucraineană de est a eliberat 40 de zone rezidențiale din cadrul liniei administrative. Victoria continuă să se răspândească”, transmitea el.

Potrivit „The Guardian”, Lu este un jurnalist binecunoscut în China. Profilul său de pe site-ul Phoenix TV afirmă că acesta este un fost ofițer al Marinei chineze, care a locuit la Moscova timp de câteva decenii și a acoperit diverse conflicte precum războiul din Cecenia, unde se presupune că avea deja protecție militară rusă. De altfel, el a primit numeroase premii de la Guvernul și Armata Rusiei pentru munca sa de teren.