Video | Vladimir Putin se teme de trădarea oligarhilor ruși și îi amenință: 'Astfel de oameni își pot vinde propria mamă'

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 17-03-2022 01:05
Actualizat: 17-03-2022 17:37

Vladimir Putin a trimis astăzi un avertisment dur Occidentului și oligarhilor ruși, spunându-le „trădătorilor jegoși” că rușii îi vor „scuipa ca pe o flegmă care le-a zburat în gură”. Președintele Rusiai a susținut că „încercările occidentale de a avea dominație globală” se apropie de sfârșit.

Președintele Rusiei, vorbind într-un discurs televizat bombastic de la Kremlin, la aproape trei săptămâni de la invazia Moscovei, a avertizat că Occidentul îi va folosi pe „cei care își câștigă banii aici, dar trăiesc acolo” drept „a cincea coloană” pentru a „împărți societatea noastră”.

„Nu îi condamn deloc pe cei care au o vilă în Miami sau pe Riviera Franceză, care nu se pot lipsi de foie gras, stridii sau așa-zisele libertăți de gen. Dar nu asta este absolut problema. Și, repet, în faptul că mulți dintre acești oameni, prin însăși natura lor, sunt localizați mental tocmai acolo, și nu aici, cu oamenii noștri, nu cu Rusia. Și acesta este, în opinia lor, un semn de apartenență la o castă superioară, la o rasă superioară. Astfel de oameni își pot vinde propria mamă, atâta timp cât li se permite să stea pe holul acestei cele mai înalte caste. Și vor să fie ca ea, imitând-o în toate felurile posibile”, a afirmat Putin.