Prima țară din Europa care își retrimite personalul diplomatic la Kiev: au mers voluntari

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 21-03-2022 06:15

Premierul sloven Janez Janša a anunţat că personalul ambasadei evacuat anterior de la Kiev se va întoarce în capitala Ucrainei, relatează BBC.

Într-un mesaj postat pe Twitter, Jansa a spus că diplomaţii care se întorc sunt voluntari, informează News.ro. 

"Lucrăm pentru ca UE să facă acelaşi lucru”, a scris el, adăugând: "Ucraina are nevoie de sprijin diplomatic direct”.

La 15 martie, Janša, împreună cu prim-ministrul ceh Petr Fiala şi prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki, au vizitat Kievul şi s-au întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

În urma întâlnirii - prima între liderii occidentali de când Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie - liderul ceh le-a spus ucrainenilor că "nu sunt singuri"