Ministerul de Interne: 46 de ucraineni au solicitat azil în România în ultimele 24 de ore

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 22-03-2022 13:06

Potrivit MAI, de la începerea conflictului, 4.252 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în ţara noastră. Aceşti cetăţeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.

În prezent, conform Ministerului de Interne, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 88,5%.

În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, MAI menţionează că, în ultimele 24 de ore, în România au intrat 8.601 de cetăţeni ucraineni.