Fundaţia Regală Margareta a României extinde proiectul 'Ajutor pentru refugiaţi'

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 22-03-2022 13:28

Fundaţia Regală Margareta a României extinde proiectul"Ajutor pentru refugiaţi" în perioada martie - iunie, pentru a veni în sprijinul eforturilor umanitare din ţară.

Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, o reţea de servicii sociale şi de suport, formată din companii partenere, grupuri de iniţiativă şi organizaţiile non-guvernamentale, va oferi sprijin imediat şi pe termen mediu refugiaţilor din Ucraina.

De asemenea, Fundaţia Regală Margareta a României va asigura cazare, servicii şi consiliere socială refugiaţilor sosiţi în Bucureşti, în mod prioritar pentru mame, copii şi bunici.

Proiectul "Ajutor pentru refugiaţi" a fost lansat de Fundaţia Regală Margareta a României pe data de 2 martie, atunci când familii cu copii fugeau din calea războiului din Ucraina.

Peste 160 persoane refugiate care au ajuns în Bucureşti au primit până acum un sprijin concret şi imediat prin intermediul fundaţiei, precizează comunicatul citat.

Proiectul îşi extinde acum zona de sprijin şi prin granturi oferite ONG-urilor care desfăşoară intervenţii imediate la frontieră sau celor care implementează activităţi şi în alte zone din ţară de susţinere a nevoilor urgente sau pe termen mediu ale familiilor cu copii refugiate din Ucraina. Finanţarea este oferită în funcţie de numărul beneficiarilor, tipul de intervenţii şi perioada de implementare a sprijinului concret pentru refugiaţi.