Lupte crâncene la Mariupol: Rușii susțin că au sub control 70% din orașul-port

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 23-03-2022 14:04

Presa rusă susține că 70% din Mariupol se află miercuri sub controlul forțelor separatiste din est și al forțelor Federației Ruse.

Potrivit surselor rusești, ar fi vorba despre aproximativ 70% din zonele rezidențiale. În privința zonelor industriale - situația este dinamică, ducându-se lupte între unitățile ruse și rezidența ucraineană, pe care rușii o numesc „grupuri de neo-naziști”.

Rușii susțin că în aceste zile comunicarea cu detașamentele de asalt este extrem de instabilă, iar unele străzi trec sub controlul unor tabere diferite de mai multe ori pe zi.

Cu toate acestea, schița generală a situației din Mariupol arată că 70% din orașul port ar fi sub controlul rușilor. Acționează atât marinii ruși, cât și forțe de la Ministerul Afacerilor Interne al RPD, forțele speciale ale MGB și batalionul 1 al forțelor speciale ale NM al RPD, regimentul 9, batalionul 107, precum și luptători din Republica Cecenă.

Anterior, o sursă ucraineană dezvăluia cu rușii s-au ferit să provoace pagube foarte mari în port, ceea ce ar putea arăta că aceștia au planuri ulterioare ocupării, Mariupolul fiind un punct strategic pentru export la Marea Azov.