Joe Biden, după decesul lui Madeleine Albright: Ale ei au fost mâinile care au schimbat cursul istoriei / A fost o forţă

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 24-03-2022 06:17

Preşedintele american Joe Biden a transmis un mesaj după decesul lui Madeleine Albright, în care a apreciat că aceasta a fost ”o forţă”. ”Ale ei au fost mâinile care au schimbat cursul istoriei”, afirmă preşedintele.

”Madeleine Albright a fost o forţă de bunătate, graţie, decenţă, dar şi pentru libertate. Ale ei au fost mâinile care au schimbat cursul istoriei”, a scris Joe Biden pe Twitter.

Preşedintele afirmă că el şi Prima Doamnă îi vor simţi lipsa şi a transmis condoleanţe familiei.

Madeleine Albright, prima femeie care a ocupat funcţia de secretar de stat al SUA şi care a susţinut procesul de extindere a NATO a murit, miercuri, la vârsta de 84 de ani