Mircea Geoană: Armata ucraineană este o armată de tip NATO, i-am antrenat ani de zile

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 24-03-2022 21:15

Armata ucraineană este una "de tip NATO", a declarat, pentru Agerpres, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care a adăugat că războiul dus de Rusia în ţara vecină este unul "criminal şi totalmente anacronic".

Geoană a menţionat "sancţiunile care deja produc efecte asupra economiei şi finanţelor Rusiei, pierderile masive de oameni şi de echipamente pe care le suferă în faţa unei armate ucrainene mai bine pregătite, mai motivate şi funcţionând pe criterii occidentale, pe model NATO". "Armata ucraineană este astăzi o armată de tip NATO, pentru că i-am antrenat timp de ani de zile", a completat oficialul.

El a vorbit astfel de un calcul cost/beneficii.

"Sperăm ca preşedintele Putin să vadă că a persevera în greşeală este un lucru care îi va produce lui, regimului pe care îl reprezintă, dar şi naţiunii lui daune şi mai severe. Sperăm că, întărindu-i pe ucraineni, să scurtăm de fapt războiul şi să creştem costurile pentru Putin şi pentru cei care încă sunt alături de el într-un astfel de război criminal şi totalmente anacronic", a punctat Mircea Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO a spus că Alianţa îşi face datoria faţă de ucraineni.

"Au dreptul consfinţit în Carta ONU la apărare şi la rezistenţa armată în faţa unei agresiuni armate şi vom continua să furnizăm Ucrainei sprijin militar, sprijin financiar şi sprijin umanitar pentru a-şi duce mai departe, cu bravură, războiul pentru independenţa lor şi pentru dreptul lor de a-şi alege viitorul", a adăugat Mircea Geoană.

Geoană a menționat că nu există indicii cu privire la vreo intenţie a Federaţiei Ruse de a ataca teritoriul aliat şi a vorbit despre 'slăbirea' militară a Rusiei.

"Nu avem indicii - şi sunt informaţii serioase, provenind de la liderii noştri militari - cu privire la vreo intenţie a Federaţiei Ruse să atace teritoriul aliat, iar în termeni militari sunt atât de slăbiţi de această campanie nereuşită în Ucraina, încât nu ar avea nici măcar resursele necesare să poată să aibă o ameninţare credibilă la adresa noastră", a spus Geoană.