Apărarea antiaeriană saudită a distrus o rachetă şi o dronă încărcată cu explozibil în apropierea frontierei cu Yemen

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 25-03-2022 18:06

Apărarea antiaeriană saudită a distrus o rachetă balistică lansată către oraşul-port Jazan, precum şi o dronă încărcată cu explozibil care se îndrepta spre oraşul Najran din apropierea frontierei cu Yemen, a anunţat vineri agenţia saudită SPA, preluată de Reuters.

Coaliţia condusă de Arabia Saudită care luptă împotriva rebelilor din Yemen, susţinuţi de Iran, a precizat că monitorizează sursa ostilităţilor, potrivit Agerpres.ro.

Riadul conduce din 2015 o coaliţie militară care sprijină forţele guvernamentale yemenite în faţa rebelilor houthi.

Luni, Arabia Saudită, primul exportator de ţiţei din lume, a avertizat asupra riscului unei scăderi a producţiei sale de petrol din cauza atacurilor rebelilor houthi asupra instalaţiilor sale petroliere. Avertismentul a venit a doua zi după mai multe atacuri cu drone şi rachete revendicate de rebelii houthi, care au vizat o rafinărie a gigantului petrolier saudit Aramco.