Zelenski anunță cât a cheltuit Putin pe propagandă: Nimeni altcineva din lume nu a mai cheltuit asemenea sume pe minciuni

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 26-03-2022 10:49

Conducerea Rusiei a cheltuit miliarde de dolari pe propagandă, a estimat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat sâmbătă de dpa, potrivit Agerpres.

"Ştiţi cu toţii foarte bine ce sistem uriaş de propagandă de stat a construit Rusia", a afirmat Zelenski într-un nou mesaj video difuzat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă.

"Probabil nimeni altcineva din lume nu a mai cheltuit asemenea sume pe minciuni", a adăugat el.

Moscova nu a luat însă în calcul faptul că aceste eforturi nu garantează un rezultat, a menţionat preşedintele ucrainean.

"Acolo unde este nevoie de bani pentru a pava o cale a minciunilor, rezultatul nu este asigurat. Calea adevărului este dificilă, dar se deschide singură", a conchis Zelenski.