Dănuţ Aelenei spune despre George Simion că este 'locomotiva' AUR și explică de ce a candidat la șefia partidului

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 27-03-2022 14:45
Actualizat: 27-03-2022 14:46

Deputatul AUR Dănuţ Aelenei, care candidează la preşedinţia partidului, a afirmat că a intrat în cursa pentru conducerea formaţiunii ca să demonstreze astfel că "AUR este un partid democratic".

"Mulţi dintre dumneavoastră au înţeles că vreau să-l dau afară pe George Simion, care este de fapt locomotiva acestui partid. Pretindem că suntem un partid conservator de dreapta, care, din punctul meu de vedere, respectă democraţia. Am luat decizia de candida din principiu, pentru a arăta electoratului nostru că democraţia este respectată pe deplin în cadrul partidului AUR", a spus Aelenei.

El a menţionat că programul de ţară pe care l-a făcut nu a fost transmis membrilor partidului pe grupurile din reţeaua WhatsApp.

"Dumneavoastră nu cunoaşteţi de fapt moţiunile, programul de ţară. Echipele poate le cunoaşteţi", şi-a încheiat scurtul discurs Aelenei.

Primul congres extraordinar al AUR se desfăşoară duminică, în Sala "Alexandru Ioan Cuza" de la Palatul Parlamentului, începând cu ora 12,00. La acest congres participă peste 800 de delegaţi cu drept de vot, din toate filialele judeţene şi de peste hotare.

Pentru funcţia de preşedinte al AUR s-au înscris doi candidaţi - George Simion, cu moţiunea "România bogată: creştină şi democrată" şi Dănuţ Aelenei, cu moţiunea "Mai multă democraţie".