Două transplanturi de rinichi au fost făcute la Spitalul C.I. Parhon, primitorii de organe fiind un bărbat din Roman şi o fostă angajată a unităţii medicale

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 28-03-2022 14:33

Două transplanturi de rinichi au fost realizate la Spitalul "C.I Parhon" din Iaşi, donatorul fiind o persoană aflată în moarte cerebrală. Primitorii de organe sunt un bărbat şi o femeie care se aflau de mult timp pe lista de aşteptare pentru a primi un organ sănătos, potrivit news.ro.

Bărbatul are vârsta de 65 de ani, este din municipiul Roman şi făcea de cinci ani şedinţe de dializă. Femeia, fostă angajată a Spitalului "C.I Parhon", are 51 de ani, iar din 2010 era inclusă în programul de dializă.

"În urmă cu 12 ani ea lucra la noi la spital, făcea parte din personalul medical auxiliar, apoi s-a pensionat. Acum a primit o nouă şansă de la acelaşi spital. A mai fost chemată de două ori pentru realizarea testelor de compatibilitate, iar acum a fost, din fericire, o şansă pe care a avut-o", a declarat medicul Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului "C.I. Parhon" Iaşi.

În total, au fost chemaţi şase pacienţi de pe lista de aşteptare pentru a fi evaluaţi dacă sunt compatibili pentru această intervenţie.

În primele trei luni ale acestui an au fost realizate 15 intervenţii de transplant de rinichi la Spitalul "C. I. Parhon" din Iaşi. Zece dintre acestea au fost realizate în urma prelevării de organe de la donatori aflaţi în moarte cerebrală, iar alte cinci de la donatori vii.

Marţi, este programat al 16-lea transplant de rinichi din acest an, de la donator viu.